Rămâi conectat

Știri din zonă

Zaharia Groza, pilotul avionului de mici dimensiuni care a aterizat forțat ieri lângă restaurantul „Lutsch 2000” a decedat la un spital din Târgu Mureș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Zaharia Groza, bărbatul rănit ieri, după ce a aterizat forţat cu un avion ultra-uşor de mici dimensiuni pe un câmp de lângă restaurantul „Lutsch 2000”, a pierdut lupta cu viața.

Fiul acestuia a anunțat, într-o postare pe facebook că tatăl său a decedat: „De astăzi tata Zary este cu Domnul. Vă rog să vă rugați pentru mama și familia noastră”, a scris acesta.

Zaharia Groza, om de afaceri din Alba Iulia, avea 60 de ani și era patronul unei fabrici din judeţul Alba care produce uşi. Bărbatul era pilot experimentat, însă a mai fost implicat, în 2013, într-un accident similar.

Și acum patru ani, avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit foarte aproape de malul râului Mureş, la Teleac, lângă Alba Iulia. Şi atunci a fost nevoit să aterizeze forţat, după probleme la motorul aparatului de zbor.

Sâmbătă, după accident, pilotul a fost transportat cu elicopterul SMURD, la o clinică de specialitate, prezentând multiple fracturi deschise. Multiplele traumatisme pe care le-a suferit i-au fost fatale bărbatului.

Mesaje de condoleanțe de la apropiați și cunoscuți au început să fie postate pe rețeaua de socializare:

 „Condoleanțe,Domnul să fie cu voi și să vă mângâie în aceste clipe grele!”

„Sincere condoleanțe, îmi pare nespus de rău . Domnul să-l odihneasca!”

„Condoleanțe! DOMNUL să vă întărească și să vă dea putere la întreaga familie!”

„Condoleanțe! Dumnezeu să vă întărească, să vă dea putere și să vă aline durerea despărțirii! Ne rugăm pentru voi!”

„Dumnezeu să vă mângâie și să vă întărească !!”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Accident rutier grav, cu două victime, pe DN 7 la Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș intervin pe DN 7, la Vințu de Jos, pentru descarcerarea a două persoane, dintre care una în stare de inconștiență.

„Sectia de pompieri Sebes intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza loc. Vințu de Jos. Din informatiile preliminare in accident ar fi implicate 1 autocamion și 1 autoplatformă, posibil 2 persoane încarcerate din care una în stare de inconștiență. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x Descarcerare Grea, 1 x EPA, 1 x SMURD TIM si 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1:  „Traficul rutier este blocat în zona Gării Vințu de Jos, pe DN 7, din cauza unui accident rutier, în care sunt implicate o autoutilitară și un autocamion. Din primele date, două persoane ar fi suferit leziuni corporale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE 2: „Persoana încarcerată a fost extrasa de catre pompierii militari si predata echipajului medical pentru evaluare și transportul acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Un bărbat de 32 de ani din Daia Română a ajuns la spital, după ce un arbore a căzut peste autoturismul cu care acesta se deplasa pe DC 217

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vineri, 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Intervenție a pompierilor din Sebeș și a SVSU Șugag pe DC 217, după ce un copac a căzut peste un autoturism

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș, în cooperare cu SVSU Sugag, intervin pe DC 217, în zona Tău Bistra, pentru degajarea unui copac care a căzut peste un autoturism.

„Secția de pompieri Sebeș intervine pentru acordarea primului ajutor medical și degajare de arbori pe DC 217, in zona Tău Bistra. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un arbore cazut pe un autoturism, posibil o persoană surprinsa în interior. Forțe alocate: 1 x APIC cu unelte descarcerare, 1 x EPA și SVSU SUGAG”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. În interiorul autoturismului se află o persoană de sex masculin, aproximativ 45 ani, conștientă, incarcerată, cu multiple traumatisme. Se intervine pentru descarcerare persoanei. La locul intervenției se deplasează si un echipaj SMURD TIM cu medic”, a mai transmis ISU Alba.

UPDATE 2: „Persoana a fost extrasă din mașină de către pompierii militari. Aceasta a fost predată echipajului medical, conștientă, cooperantă, în vederea acordării primului ajutor medical și transportul la spital”, transmite ISU Alba.

UPDATE 3: „La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes