Știri din zonă
”Zi, bade, cu fluiera” – festivalul din Munții Sebeșului, la a 41-a ediție
Duminică, 12 iulie 2015, în Luncile Prigoanei se va desfășura cea de-a 41-a ediție a festivalului păstoresc ”Zi, bade, cu fluiera”.
Festivalul va debuta la stâna ecologică din Luncile Prigoanei, la ora 10.00, cu concursul ”Puterea ciobanului” organizat de Cornel Vișan de la o sală de fitness din Șugag și Primăria împreună cu Consiliul Local Șugag. În cadrul competiției, ciobanii tineri se vor întrece în ridicarea și aruncarea unor greutăți, exerciții care să le dovedească forța atât de necesară în lupta cu vitregiile naturii, sau în lupta cu ursul, sus, în vârful munților.
Un regal folcloric specific Mărginimii Sibiului și Văii Sebeșului se va desfășura cu începere de la ora 12.00, când pe scena amenajată în Luncile Prigoanei vor cânta interpreți cunoscuți: Fluierașii din Șugag, în deschidere, urmați de Fluierașii din Jina, Ansamblul Folcloric ”Mărginenii de pe Valea Frumoasei” din Căpâlna, interpreții Nineta Popa, Maria Filimon, Robert Năstăsescu, Ionela Sterp, Mihai Petreuș, acompaniați de Taraful din Vâlcea.
Primarul comunei Șugag, Constantin Jinar a declarat pentru ziarul Unirea că accesul spre festivalul păstoresc este destul de bun, din DN 67 C, pe la Barajul de la Oașa, pe lângă Mănăstirea Fetița, urmând calea spre Domeniul schiabil Șureanu. ”Oricum sunt indicatoare turistice spre acest festival”, spune Jinar. ”Iar podețele distruse din zona Oașa au fost reparate, aproape în întregime, de cei de la drumuri naționale”, completează edilul Șugagului. Potrivit acestuia, anul trecut s-au adunat în jur de 600 de persoane la festivalul ”Zi, bade, cu fluiera”, oameni veniți din toate colțurile țării, dinspre Jina, Mărginimea Sibiului, Vâlcea, Alba, români emigranți sosiți acasă în concediu. ”Vă așteptăm pe toți sus în Luncile Prigoanei, să ne aducem aminte de trecut și să continuăm tradiția înaintașilor noștri, oieri”, transmite primarul Constantin Jinar.
Nicoleta IDITA-TOMUȚA

Știri din zonă
Consiliul Județean Alba înfințează un adăport pentru câinii fără stăpân, la Câlnic
Consiliul Județean Alba vine în ajutorul primăriilor din județ, prin înființarea, la Câlnic, a primului adăpost de câini fără stăpân, care va deservi Unitățile Administrativ Teritoriale din Alba.

Un prim pas a fost făcut luni, 7 aprilie 2025, în ședința Consiliului Județean Alba, prin aprobarea încuviințării cererii adresate Consiliului Local al Comunei Câlnic pentru transmiterea imobilului – teren (5000mp), din domeniul public al Comunei Câlnic și din administrarea Consiliului Local al Comunei Câlnic, în domeniul public al Județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba, în vederea construirii adăpostului de câini fără stăpân.
Adăpostul de câini, cu o capacitate maximă de 200 de locuri, va fi construit din bugetul local al Consiliului Județean Alba. Adițional, se vor crea spații pentru preluarea animalelor de talie mare, medie și mică, care au fost supuse la rele tratamente și au fost confiscate de către Poliția Animalelor, obligația de găzduire a acestor animale revenind Consiliului Județean Alba.
Pentru operaționalizarea adăpostului de animale se va constitui o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), iar până în acest moment 69 de UAT-uri de pe raza județului Alba și-au exprimat acordul de principiu. Urmează constituirea legala a ADI-ului, prin Hotărâri ale Consiliului Județan și UAT-urilor membre, elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și execuția propriu zisă a adăpostului de câini de la Câlnic.
„Deși Consiliul Județean Alba nu are obligatii legale în gestionarea câinilor fără stăpân, acestea fiind în sarcina UAT-urilor, am înțeles nevoia și necesitatea creării acestui adăpost. Este un nou pas spre creșterea calității vieții în județ, prin asigurarea siguranței locuitorilor din Alba, dar și a animalelor fără stăpân sau celor supuse unor rele tratamente”, a precizat George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.